9 februarie 2015

Motanul cu coada scurta

Motanila, alintat Pisu, alintat Omat, ca unde e alb, e alb ca zapada, alintat Margelatu cand se uita la mine nedumerit si are ochii ca doua margele, alintat Fram- iarna cand banita se indeseste si e ca un urs polar, alintat Bramburici sau Bramburel cand se intoarce de prin curtile vecine, Pisu, Motanila al meu, a patit-o anul trecut, prin august.
Am fost plecata cateva zile si l-am lasat acasa in grija sotului pe care l-am batut la cap si l-am tinut in zeci de telefoane ca sa schimbe apa si sa hraneasca corespunzator pisicutele (mai am doua in afara de motanila), ceea ce a si facut.
Cand m-am intors, motanila nu mai era. Disparuse de doua zile dar n-au vrut sa-mi spuna in speranta ca apare. N-a aparut nici dupa ce l-am cautat o zi intreaga strigandu-l prin curte si peste gardurile vecinilor, pe strada si prin gradina.
A doua zi la fel, nici urma de motanul meu.
Spre seara mamaia imi spune ca e o pisica sub soba din bucataria ei, printre ce mai avea ea acolo inghesuit. Ma duc, strig Pisu, Pisu, nu era. Apoi aud un miauuu sfasietor si-l vad pe Pisu ferindu-se schiopatand de mamaia, fara rani dar ca vai de el, storcit de parca l-a batut cineva cu scandura de la mijloc pana la coada.
Nu stiu ce s-a intamplat, poate a fost inchis si a iesit printr-un loc foarte stramt, s-o fi caznit sa iasa, cine stie CE CRETIN i-a facut rau si i-ar fi facut si mai rau daca nu reusea sa se tarasca pana acasa, recunoscandu-mi vocea cand l-am tot strigat.
Se ferea de alti oameni, ma accepta doar pe mine, stia ca eu il hranesc si nu-i fac rau dar il durea cand il luam in brate; asa ca il mutam cu grija si evitam sa-l mangai pe unde il durea, il alintam mai mult cu vorba ca sa toarca si sa se vindece.

Bietul animalalut nevinovat suferea ingrozitor si era plin de purici dar fiind foarte traumatizat nu puteam sa-i fac baie, iar sa pun pe el substante i-ar fi facut rau cu siguranta in halul in care era de slabit. L-am lasat asa cateva zile, l-am hranit bine si i-am dat apa proaspata din abundenta, bietul de el bea incontinuu; apoi am inceput sa-l curat, il asezam usor pe fiecare parte si prindeam puricii unul cate unul cu ajutorul unui pieptan des de metal special pentru pisic, pe care il inmuiam in apa; am aruncat ce era sub el si i-am facut culcus nou pe hol.

 A zacut mult, se scula doar la masa. Doua vertebre din codita i s-au inegrit si au cazut cam dupa cca 2 luni si a schiopatat mai putin, chiar putea sa sara si sa se catere. Abia dupa vreo 5 luni a mers fara sa schioapete dar codita a ramas inerta. Intre timp l-am hranit variat, nu doar cu boabe, ci cu carne fiarta, supita, cate un galbenus pe saptamana, iaurt si smantana din cand in cadnd; cand am putut sa-i fac baie l-am luat in casa si inca il mai tin noaptea in casa pentru ca e prea frig si el trebuie sa se mai recupereze, tot mai sper sa-si poata misca coada pana la urma.

Acum e un scump pufos si doarme in fotoliu.  Il las afara ziua cand plange la usa. Cam sare garduri si mi-e teama sa nu-si agate coada, mai ales ca n-o simte. Mi-e teama ca intr-o zi o sa dispara iarasi dar nu pot sa-i rapesc libertatea sa stea ca impaiat in casa... E viu!



motan

8 mai 2014

Pisicutele sunt adevarate printese

Pisicutele sunt niste printese, cele mai delicate din cate exista, stiu asta pentru ca le-am observat multa vreme, stiu cum se misca, cum se poarta, stiu chiar si ce gandesc, asa ca mereu am incercat sa le satisfac dorintele inainte de a le mieuna... am crescut pisicute (fete si baieti) cu caracter frumos, echilibrate, deosebit de afectuoase care m-au rasplatit cu incredere si dragoste infinita.
Cei din jur m-au ironizat de multe ori considerand ca le arat prea mult devotament, nu am putut altfel, le-am tratat asa cum tratez pruncii sau batranii, cu multa intelegere; pentru ca, asemeni copiilor foarte mici sau batranilor (foarte batrani), animalele domestice depind de noi, oamenii.

In prezent ingrijesc doi frati, o pisi si un motan, au fost orfani dar au avut noroc, i-am luat de la 3 saptamani si in curand vor face doi ani de viata fericita.

14 octombrie 2010

10 octombrie 2010

Misiunea pisicutelor mici

Pisicutele mici au o misiune de indeplinit: joaca.
Eu mi-o indeplineam cu varf si indesat...





Daca nu se juca nimeni cu mine, nicio problema!
Va povesteam aici cum ma jucam cu instalatiile facute special pentru minem, de pilda usile, perdelele...



... imi placea sa citesc

4 octombrie 2010

Sedinta foto

...una dintre ele, fiindca am facut mai multe, lui P.G. ii placeau atat de mult mutritele mele!

















Uite-ma si imediat ce m-am trezit din somn; se spune ca aceea e adevarata frumusete a unei pisicute...


(Daca vreti sa vedeti fotografiile mai bine, dati click pe ele)

17 septembrie 2010

Spionul care toarce frumos

Numele meu e Bond. Pis Bond.
Cine credeti ca era spionul casei? Eu, desigur. Nu-mi scapa nimic. Luam in primire orice "noutate". Nu stiu daca curiozitatea a omorat pisica dar stiu ca pisicile sunt curioase din instict si din spirit de precautie. Bine, la mine nu era cazul sa mai fiu precauta caci avea cine sa-mi poarte de grija. Dar de instincte nu ma puteam debarasa. Se deschidea o usa? Tusti, saream de la locul meu sa vad cine e si ce doreste. Se aducea o sacosa, cutie, ceva? Ma invarteam imediat pe langa obiect, mirosem, bagam chiar si labuta sa scotocesc, intram cu totul...asta cand eram si eu mica si nestiutoare.
"Sa toarcem frumos"
De multe ori in sacose se afla ceva bun pentru mine. Recunosteam cutiuta cu pateul preferat si ma apucam sa fac cerculete pe langa P.G. si sa torc de mama focului. Sesam, deschide-te! In cateva clipe cutiuta se deschidea si continutul ei ajungea in farfurioara mea.
Victorie! Imi vedeti V-ul dintre urechi, da?